PracSis

GRUPUL ȚINTĂ VIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

186 elevi din învățământul secundar superior, nivel de calificare 4, domeniile de pregătire profesională Economic și Comerț, înmatriculați în cadrul Partenerului 1 (instituție publică de învățământ liceal, acreditată din rețeaua națională, ISCED 4) (municipiul Buzău, județul Buzău, regiunea Sud-Est), cărora le sunt adresate acțiuni complexe și integrate în vederea asigurării unei sustenabilității a intervenției (în conformitate cu Ghidul solicitantului – Condiții specifice „Stagii de practică pentru elevi”, pg 11-12). Totodată, procentul de femei (97 eleve) reprezintă 52,1% din totalul persoanelor incluse în grupul țintă, iar al persoanelor provenind din mediul rural al regiunii Sud-Est este de 71,5% (133 persoane/elevi).

GRUPUL ȚINTĂ VIZAT ARE URMĂTOAREA STRUCTURĂ, PE CATEGORII DE COMPETENȚE (domenii de pregătire profesională, calificări profesionale) și nivel de calificare / școlarizare:

A) Domeniul de pregătire profesională ECONOMIC = total 136 elevi (unde: 71 femei / eleve și 96 elevi provenind din mediul rural), respectiv:
a.1) Nivel 4 de calificare (cls. XI în anul școlar 2019-2020, respectiv cls. XII în anul școlar 2020-2021; învățământ liceal) – calificarea profesională „TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI ECONOMICE” = 54 elevi (unde: 27 femei / eleve și 33 elevi provenind din mediul rural), data estimativă a certificării competențelor – iunie 2021,
a.2) Nivel 4 de calificare (cls. XII în anul școlar 2019-2020; învățământ liceal) – calificarea profesională „TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI ECONOMICE” = 82 elevi (unde: 44 femei / eleve și 63 elevi provenind din mediul rural), data estimativă a certificării competențelor – iunie 2020;

B) Domeniul de pregătire profesională COMERȚ = total 50 elevi (unde: 26 femei / eleve și 37 elevi provenind din mediul rural), respectiv:
b.1) Nivel 4 de calificare (cls. XI în anul școlar 2019-2020, respectiv cls. XII în anul școlar 2020-2021; învățământ liceal) – calificarea profesională „TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI DE COMERȚ” = 24 elevi (unde: 13 femei / eleve și 19 elevi provenind din mediul rural), data estimativă a certificării competențelor – iunie 2021,
b.2) Nivel 4 de calificare (cls. XII în anul școlar 2019-2020; învățământ liceal) – calificarea profesională „TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI DE COMERȚ” = 26 elevi (unde: 13 femei / eleve și 18 elevi provenind din mediul rural), data estimativă a certificării competențelor – iunie 2020.

Potrivit specificului și a măsurilor abordate, CUANTIFICAREA GENERALĂ DETALIATĂ a grupului țintă la nivelul proiectului, în CORELARE CU INDICATORII DE REALIZARE/ REZULTAT IMEDIAT prevede 186 elevi din învățământul secundar superior, nivel de calificare 4, cu domiciliul în regiunea Sud-Est (conform specificațiilor secțiunii „Localizare proiect”), care beneficiază de sprijin pentru îmbunătățirea competențelor profesionale și creării premiselor de integrare / angajare în sectoarele cu potențial de specializare inteligentă (corelat cu indicatorul de realizare 4S131_Persoane / elevi care beneficiază de sprijin pentru participarea la programe de educație / FP), din care:

A) 133 (respectiv 71,5%) sunt elevi din învățământul secundar superior, nivel de calificare 4 care au domiciliul în regiunea Sud-Est în mediul rural, corelat cu indicatorul de realizare 4S131.2/Persoane (elevi) care beneficiază de sprijin pentru participarea la programe de educație / FP, din zona rurală;

B) 175 (respectiv 94%) sunt elevi care obțin o certificare profesională, corelat cu indicatorul de realizare 4S120/Persoane (elevi) certificate la încetarea calității de participant; dintre aceștia, min. 25 (respectiv 14,2%) vor avea domiciliul în regiunea Sud-Est în mediul rural, corelat cu indicatorul de realizare 4S120.2/Persoane (elevi) certificate la încetarea calității de participant, din zona rurală;

C) 40 (respectiv 21,5%) sunt elevi care obțin un loc de muncă, corelat cu indicatorul de realizare 4S121/Persoane (elevi) care își găsesc un loc de muncă la încetarea calității de participant; dintre aceștia, min. 5 (respectiv 12,5%) vor avea domiciliul în regiunea Sud-Est în mediul rural, corelat cu indicatorul de realizare 4S121.2/Persoane (elevi) care își găsesc un loc de muncă la încetarea calității de participant, din zona rurală;

D) 20 (respectiv 10,7%) sunt persoane care urmează un alt nivel de studii sau participă la alte cursuri de formare profesională, corelat cu indicatorul de realizare 4S122/Persoane care urmează studii/cursuri de formare la încetarea calității de participant; dintre aceștia, min. 3 (respectiv 15%) vor avea domiciliul în regiunea Sud-Est în mediul rural, corelat cu indicatorul de realizare 4S122.2/Persoane care urmează studii / cursuri de formare la încetarea calității de participant, din zona rurală.